Eticheta Belle Epoque: cum se purtau bucureștenii la 1900

O imagine occidentală

La 1900, transformarea Bucureștiului era vizibilă în arhitectură, modă, restaurante, teatre și magazine, spații în care influențele din Occident deveneau tot mai puternice. Pe Calea Victoriei, trăsurile își făceau loc printre trecători, iar în fața cafenelelor și cofetăriilor se adunau oameni îmbrăcați după tendințele Parisului și Vienei, potrivit bucuresti.ro.

Apariția în public presupunea, pentru lumea bună a Capitalei, o pregătire atentă. Alegerea ținutei nu era întâmplătoare, o rochie potrivită pentru o plimbare nu putea fi purtată la o vizită, iar hainele de zi erau clar diferite de cele de seară.

Pălăria era aproape indispensabilă în garderoba unei femei, fiind adesea decorată cu flori artificiale, panglici, pene sau voaluri, în timp ce mănușile confirmau, la rândul lor, eleganța și respectarea convențiilor sociale. Dincolo de rochie și pălărie, o femeie bine îmbrăcată trebuia să potrivească și încălțămintea, poșeta, umbrela, evantaiul și bijuteriile și să le adapteze momentului zilei.

Vestimentația masculină

Costumul purtat la oraș de bărbați era, în mod obișnuit, alcătuit din cămașă, cravată, vestă și pălărie, la care se adăugau, în funcție de eveniment, jobenul, redingota, fracul, mănușile, bastonul sau ceasul de buzunar. Cu cât ocazia era mai solemnă, cu atât regulile deveneau mai stricte.

Practic, ținuta funcționa ca o formă de comunicare, întrucât, încă înainte ca o persoană să vorbească, hainele ei transmiteau informații despre statutul social, ocupația și averea sa.

Eticheta la masă

Restaurantele și cafenelele erau frecventate de multe ori pentru întâlniri, discuții de afaceri, schimb de informații și, nu în ultimul rând, pentru a fi văzut în lumea bună.
Bărbatul pășea primul în restaurant, verifica spațiul înainte de sosirea partenerei, iar la ieșire, ordinea se putea schimba, în funcție de situație, dar responsabilitatea gesturilor de politețe rămânea, în continuare, a bărbatului.

Casa Capșa și ritualul promenadei pe Calea Victoriei

Capitala avea o viață mondenă intensă, iar Calea Victoriei era o importantă scenă socială. Casa Capșa devenise emblematică, scriitori, politicieni, artiști și ziariști se întâlneau aici, făcând din restaurant și cofetărie un adevărat centru al vieții mondene bucureștene.

Asta însemna însă ca multă lume să te poată remarca, motiv pentru care ținuta trebuia să fie una potrivită, iar comportamentul unul discret. O companie aleasă la întâmplare putea deveni rapid subiect de comentarii.

Rolul social al pălăriei și al mănușilor

Imaginea femeii Belle Epoque, purtând pălărie și mănuși, se păstrează în fotografii până astăzi și reflectă importanța pe care o aveau accesoriile în acea vreme. Pe lângă protecția solară și efectul intemperiilor, pălăria avea o funcție socială cel puțin la fel de importantă, completând silueta și fiind schimbată după tendințele modei.

Mănușile purtau, la rândul lor, o încărcătură simbolică, pentru că mâinile trebuiau acoperite în public, la evenimente unde eleganța avea o mare importanță, iar calitatea materialului indica nivelul de rafinament.

O doamnă care ieșea la plimbare, mergea la cumpărături sau participa la un eveniment monden nu se putea mulțumi doar cu o rochie frumoasă. Ea își armoniza fiecare accesoriu, astfel că ea părea mereu pregătită parcă pentru o ședință foto.

Eticheta unui gentleman

Bărbații aveau, la rândul lor, propriul cod vestimentar. Era important să știi să alegi când este potrivit costumul de zi și când fracul. La ceremonii și evenimente oficiale, ținuta putea include frac, cămașă albă, mănuși și accesorii specifice. Decorațiile puteau fi și ele etalate, însă existau reglementări stricte din acest punct de vedere.

Un gentleman trebuia să fie politicos fără a deveni familiar, să vorbească suficient de încet încât să nu deranjeze și să își controleze gesturile. Discreția era considerată o calitate esențială în spațiul public, iar atenția acordată persoanelor mai în vârstă sau cu statut social superior, precum și modul de salut, de prezentare și de adresare, contau mai ales în saloanele aristocratice și în mediile oficiale.

Vizitele acasă

În casele familiilor înstărite, vizitele aveau un rol important și se bazau pe un protocol precis. O vizită prelungită sau prezența la o oră nepotrivită ar fi putut crea o situație stânjenitoare, de exemplu. Musafirul trebuia să aleagă deci momentul potrivit și să țină cont de statutul gazdei și de relația dintre familii.

Oaspeții erau serviți cu cafea, dulciuri și băuturi, iar conversația era un adevărat ritual. Pentru tinerele femei vizitele aveau și o importantă miză socială, fiind un bun prilej de a cunoaște alte familii și de a consolida relațiile deja existente.

Citește și: Bunătatea ca formă de rezistență